sâmbătă, 7 mai 2011

DEMOCRAT FACUT FORTAT ...CU FORCEPSUL C.C.C. !? .....DECELAREA-NTUNECIMII !!

Idei pentru  motivarea cailor de atac in cauzele existente pe rolul instantelor judecatoresti la data admiterii Exceptiei de neconstitutionalitate a art.5, alin.(1), lit.a) teza intai din Legea nr.221/2009.

Referitor la admiterea Exceptiei de neconstitutionalitate a art.5, alin.(1), lit.a) teza intai din Legea nr.221/2009, arat:


Curtea Constitutionala prin Decizia nr.1358/2010 a declarat ca fiind neconstitutional art.5 alin.(1), lit.a), teza intai, a Legii nr.221/2009.

Judecatorul cauzei aflata pe rol este obligat sa verifice data inregistrarii cererii de chemare in judecata, adica sa constate faptul ca aceasta a fost introdusa sub sub imperiul unei prevederi legale în vigoare la acea data, si sa mai constate ca ar exista neegalitate între partile care au putut obtine o hotarare judecatoreasca pana la data de 15.11.2010, fata de celelalte, care din cauza tergiversarii judecarii cauzei si-au pierdut aceasta sansa.

In consecinta, dupa cum chiar Curtea Constitutionala a statuat in jurisprudenta sa, respectarea principiului egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite.

La data prezenta, pe langa prevederile Legii nr.221/2009 nemodificata, mai sunt incidente si prevederile Declaratiei Universale ale Drepturilor Omului, art.2, art.3, art.4, art.5, art.7, art.8, art.9, art.13, art.19, art.23, art.24, art.25, Conventiei Europene a Drepturilor Omului art.3, art.5, art.7 (in Anexa 1),  Rezolutia APCE nr. 1096 din 1996 si Rezolutia APCE nr. 1481 din 2006, etc., deoarece Constitutia Romaniei la art.20, prevede urmatoarele:

“Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. (2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.”

Aceste prevederi legale internationale, la care Romania a aderat in decursul timpului, sunt reglemetarile internationale pe baza carora s-a emis Legea nr.221/2009.

Conform art.147, alin.4, din CONSTITUTIA ROMANIEI : “(4) Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.”

Iar, Conform art. 147 din CONSTITUTIA ROMANIEI republicata in MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.

In aceste conditii, incepand cu data de 15 noiembrie 2010, dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, au fost suspendate de drept, urmand sa-si inceteze efectele juridice incepand cu data de 31 decembrie 2010, daca legiuitorul nu intervenea pentru modificarea prevederilor atacate.

Avand in vedere faptul ca legiuitorul nu a intervenit pana la data de 31.12.2010 pentru a  modifica prevederile atacate, inseamna ca incepand cu data de 01.01.2011 prevederile art.5, alin., lit.a) din Legea nr.221/2009 si-au incetat aplicativitatea.Idei pentru motivarea cailor de atac - Legea nr.221/2009 (partea a III-a)

Legiuitorul are obligatia de a modifica prevederile care au fost declarate neconstitutionale, in armonie cu prevederile constitutionale si prevederile tratatelor internationale la care Romania este parte pentru ca altfel s-ar crea un vid legislativ.

Faptul, ca pana la aceasta data legiuitorul nu a intervenit pentru a modifica legea, nu este imputabil petentilor si nu este un temei legal, ca cererile sa fie respinse, ci este obligatoriu ca cererile sa fie judecate in acord cu prevederile constitutionale si internationale.


Mai mult decat atat, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Articolul 5, alin.1 si 5 - Dreptul la libertate si la siguranta, prevede: “1. Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, […] 5. Orice persoana care este victima unei arestari sau a unei detineri in conditii contrare dispozitiilor acestui articol are dreptul la reparatii.”

Deci, prin incriminarea in Legea nr.221/2009, a unor acte normative dinainte de anul 1989, ca avand caracter politic, se recunoaste ca acestea au fost contrare Constitutiei din acea vreme, precum si Declaratiei Universale a Drepturilor Omului (la care Romania a aderat in data de 10.12.1948), Tratatelor si Acordurilor Internationale la care Romania era si este parte.

In spijinul celor de mai sus, arat din practica, Curtii de Apel Oradea, de unde vreau sa redau numai cateva din dosarele pe care Curtea le-a solutionat irevocabil, in data de 06.12.2010 (adica, dupa admiterea Exceptiei de neconstitutionalitate si in periada suspendarii prevederilor art.5, alin.1 lit.a) din Legea nr.221/2009) : Dosar nr.5378/83/2010; Dosar nr.5394/83/2010; Dosar nr.5395/83/2010; 2750/83/2010; Dosar nr.5293/83/2010; Dosar nr.5300/83/2010; Dosar nr.5310/83/2010; Dosar nr.5374/83/2010.

Inclusiv, in data de 07.02.2011, dupa data incetarii aplicabilitatii prevederilor art.5, alin.(1), lit a) din Legea nr.221/2009, in alte dosare s-a dat castig de cauza petentilor: Dosar nr. 5397/111/2010, Dosar nr. 5032/83/2010, Dosar nr. 2470/83/2010.

Binenteles, ca mai sunt multe alte dosare solutionate irevocabil, in acest mod, dar consider ca mentionarea acestora este suficienta pentru a demonstra practica judiciara a unei instante superioare.

Mentionez ca in aceste cazuri, Curtea de Apel Oradea, a respins recursurile declarate de catre Ministerul Finantelor si Directia Generala a Finantelor Publice, mentinand ca temeinica si legala, hotararea primei instante, care dadea castig de cauza reclamantilor.

Consider aceste solutionari, ca fiind temeinice si legale, Curtea de Apel Oradea, judecand cauzele prin prisma legislatiei care a fost in vigoare la data inregistrarii cererii introductive, chiar daca intre timp o prevedere a acestei legi a fost declarata neconstitutionala

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu